Habits of people expecting succes

Se întâmplă în Craiova.

Și vei zice: ”Păăăăi stai așa. Craiova=săbii, nu?”

Și voi zice:”Ăăă. Nu prea.”

De fapt, în Craiova se întâmplă o mulțime de lucruri interesante, proiecte, activități și ciorbă de praz. În cazul meu a fost vorba de un workshop la care am avut onoarea să particip și să descopăr, printr-un șir de alte activități cumulate, că există ceva ce am evitat destul de mult timp din comoditate și, evident, că sunt prea șmecheră pentru anumite lucruri; și anume implicarea.

Sună a semi-discurs-despre-politică-și-schimbare-votați-ceaușescu termen care e similar unui fir de praf de pe mustața unei pisici. Deranjant.

Dar destul despre părerile mele, și mai mult despre primul proiect al Asociației Building Hopes, înființată cu multă pasiune și curaj de către oameni dornici să pornească spre drumul dezvoltării.

Pe scurt, workshop-ul a fost împărțit în 5 serii: consiliere psihologică pentru îndrumare vocațională, voluntariat ca experiență profesională, simulare interviu pentru angajare, antreprenoriat și brand personal, scriere creativă; desfășurate pe parcursul a 2 weekend-uri (pe care nu le-am irosit procrastinând, yay!), cu un grup țintă de 15 persoane norocoase.

Cred că cel mai important aspect al acestui workshop, dar și în general, este uniformitatea la care ajung oamenii din grup prin unicitate. Ajungând să interacționezi cu persoane din medii diverse, să imparți idei și să ai setat același scop, e ca și ai avea noroc de fiecare dată când iei taxi și primești rest. Tare, nu?

Iar aici am să le iau pe rând, fiindcă niciunul nu este de omis. Primul workshop de consiliere psihologică pentru îndrumare vocațională a fost susținut de un psiholog dispus să ne asculte ca să ne poată ajuta cu un sfat, căci de cele mai multe ori, emoțiile ne iau pe sus și nu le putem gestiona (adică nu le putem dresa prin comenzi de genul ”Șezi!”; de obicei ne ignoră și-și văd liniștite de treburile lor). Aici au început jocurile de grup, unde din nou, am ajuns să ne cunoaștem mai bine.

A doua sesiune a avut ca temă voluntariatul, care, deși nu eram conștientă de acest aspect, este atât de important precum este și un CV, fiindcă nimeni nu o să te creadă că știi să faci clătite dacă nu ai participat la activități despre clătite. A treia seria a avut strânsă legătură de cea precedentă, si anume simularea unui interviu-pe de parte cea mai antrenantă experiență, unde am avut roluri angajat-angajator, trebuind să intrăm în pielea personajului, să ne pliem caracterele astfel încât să avem o nouă perspectivă asupra interviului. Frică de noul potențial șef? Gone away forever.

La antreprenoriat și brand personal, am avut ocazia să aflăm mai multe despre inființarea conceptului de 5 to go în Craiova de către persoana din spatele întregii operațiuni, până la urmă, este nevoie doar de curaj și consecvență. În plus, fericirea este o formă de acțiune, prin urmare, acționând vei fi condus spre ceea ce cauți cu adevărat.

Iar ultimul, și cel mai important din viziunea mea, căci m-a motivat să scriu aici, a fost scrierea creativă, care este un concept împărțit în mai multe domenii de lucru, însă a fost un pas mic în cursul unui proces ce a început când am pus piciorul în prag.

Acum, după ce probabil ai trecut peste explicațiile mele istovitoare ai înțeles despre ce a fost vorba, care e totuși ideea expunerii unui asemenea workshop? Ei, păi este.

Am vrut să ajung în punctul în care motivez decizia de a mă înscrie și de a mă implica. La un gând mai profund, mă implic efectiv în propria viață, ceea ce sună egoistic, probabil, însă da-ți-mi voie să spun că da, chiar așa este, dar într-o măsură folositoare. Ca ființe, avem un potențial enorm când vine vorba de dat cu presupusul tot felul de situații, însă de multe ori, evităm ieșirea din zona de confort, lucrurile care ne sperie sau orice altă provocare. Iar începutul este aici.

Nu, nu în Craiova, dar în dorință. Prin acest worskshop am dezvoltat o nevoie de a ști, de a cunoaște, prin urmare particip la absolut orice activitate posibilă. Lecții de dans rusesc? Count me in!

#implicareafacediferenta#kaufland#actfortomorrow#asociatiabuildinghopes#proiectulHOPES#habitsofpeopleexpectingsuccess